Ritmul frenetic în care ne derulăm viețile, accelerând mai mult spre „a face” decât spre „a fi”, ne determină să ajungem „goi sufletește”,  timpul și spațiul interior pentru simțire fiind tot mai redus. Prin urmare,  căsniciile zilelor noastre ajung să nu mai dureze, pentru că avem nevoie de o nouă viziune asupra vieții, relațiilor și iubirii. Și totuși, potrivit psihologilor, găsirea căii spre Iubirea autentică ar putea fi singura șansă de supraviețuire. Cât de preocupați mai sunt oamenii să își clădească relații durabile de cuplu, cum poate fi menținută pe termen lung conexiunea cu partenerul, cât de utile sunt compromisurile în relația de cuplu, dar și ce macină cel mai mult relațiile în ziua de azi ne spune psihologul clinician prinicipal, Aniela Cazacu (Sârbu).

 Interviu realizat de Odeta Veștemean

Se mai poate vorbi astăzi despre iubire în sensul tradițional, într-o perioadă în care viața se derulează în viteză, tehnologia evoluează într-un ritm alert, comunicarea a intrat în altă eră, iar contactul uman și comunicarea sunt reduse dramatic?

Despre iubire putem vorbi oricând. Nu știu exact ce înseamnă ”în sensul tradițional”, dar știu că definiția iubirii poate fi diferită în funcție de epocă, de cultură, de valori, de țesătura sufletească a fiecăruia. Definim iubirea după felul în care fiecare am învățat să simțim, să traducem un limbaj al inimii în cuvinte. Iubim într-un fel anume fiecare și arareori găsim un vocabular comun pentru ceea ce înțelegem că înseamnă iubirea.

Cred că iubirea este o forță universală. Este o energie care poate mișca lumea întreagă și schimbă locul pe unde trece. Este motorul vieții și sursa creației, dacă mă întrebi pe mine. Dar și această definiție ține mai mult de felul în care eu o conceptualizez, de propria mea viziune asupra simțirii, de modul meu de a traduce în cuvinte ceva ce se simte cu inima mai clar decât ar putea vreodată cuvintele să exprime.

„Cred mai mult în iubirea care se trăiește decât în încercarea de a vorbi despre ea”

Cred mai mult în iubirea care se trăiește decât în încercarea de a vorbi despre ea, deși, o mare parte din preocupările mele se învârt în jurul acestei minunate energii care este Iubirea și cum am putea să o facem posibilă. Îmi pun aceste întrebări, încerc să o explic, să găsesc cuvintele potrivite, să vorbesc și să scriu despre ea în încercarea de a-i da o formă. Nu știu dacă reușesc dar mă motivează dorința de a încerca, poate și din speranța că, o dată definită, pare mai ușor de atins, parcă se materializează, pare că ne inundă cu energia ei transformatoare. Prefer, însă, să trăiesc în spiritul iubirii, să mă abandonez ei, oferind-o și bucurându-mă de magia ei. Dar chiar și trăind sub vraja ei, chiar și atunci când plutești pentru că ți-ai deschis inima și corpul tău ți-e inundat de energia iubirii care te hrănește, te vindecă, te sporește, tot simți la un moment dat să te întorci spre tine și să încerci să îți explici ce ți s-a întâmplat. Ce putere ți-a zdruncinat tot ce știai ca să îți arate ce poate fi?  Avem această curiozitate lăuntrică de a ne da sens trăirii, de a înțelege cu mintea, atâta cât este aceasta capabilă să înțeleagă, ce este această vrajă care ne face mai buni, mai generoși, mai calzi și dăruiți ca oricând. Așa începem să ”vorbim” despre iubire. Dar doar după ce am trecut prin focul ei, după ce i-am simțit gustul și ne-am îmbătat de parfumul ei. Altfel, doar gândim despre iubire, ne dăm cu părerea sau ne-o imaginăm.

„Comunicarea este mai rapidă ca oricând. Ea deschide canalul pentru iubire însă nu o garantează”

Iubirea este singura forță care poate transcede orice: timpul, distanța, preocupările epocii. Nu se împiedică de nimic. Se folosește eventual de tot ce contextul îi pune la dispoziție pentru a-și face posibilă existența. Chiar în aceste timpuri în care suntem tot mai tehnologizați, iubirea se poate întâlni mai ușor decât oricând pentru că oamenii din colțuri diferite ale lumii ajung să se găsească mai ușor. Comunicarea este mai rapidă ca oricând. Ea deschide canalul pentru iubire însă nu o garantează. Epoca în care trăim ne facilitează întâlnirea. Cum ne găsește aceasta, depinde de fiecare dintre noi. Dacă ne întâlnim doar într-un efort al minții, dacă avem inimile împietrite, sufletele solidificate, dacă nu suntem cu adevărat prezenți și deschiși, dacă suntem prea ocupați de orice altceva și nu avem spațiu interior pentru a fi cuprinși de simțire, iubirea nu își găsește locul pentru a se împlini.

Viteza în care trăim ne poate îndepărta de tihna simțirii, ne creează iluzia că ne îndreptăm mereu spre ceva, că avem nevoie de mai mult, mai repede. În această permanentă alergare, în noi își face loc, mai degrabă, neliniștea, frica. Și acolo unde este frică, nu mai rămâne loc pentru iubire.

  

Cât de preocupați mai sunt oamenii să își clădească relații durabile de cuplu? Trăim o perioadă în care rata divorțurilor crește, iar de multe ori căsniciile parcă se destramă din lucruri mărunte

Pentru că trăim vremuri în care totul poate fi făcut și des-făcut într-un timp record, pentru că avem iluzia că de la dorință la împlinire este doar un pas, pentru că trăim vremuri în care lucrurile pe care ni le dorim se întâmplă mai ușor ca oricând, trăim vieți de efemeride. Consumăm totul într-un ritm mult mai intens ca oricând. Vrem mai mult, mai repede, altceva, altfel. Nu mai avem răbdare și nu mai știm să ne bucurăm în tihnă și liniște pentru că suntem tot mai alertați de stimulii din jurul nostru. Suntem tot mai răsfățați și mai puțin dispuși să construim. Trăim superficial și ne învelim sufletele în mii de scuturi protectoare pentru că totul se schimbă cu o viteză amețitoare care ne încurajează la ne-atașare. Căutăm mereu altceva, altundeva pentru că oferta largă ne amăgește că vom găsi ușor din ceea ce este pus la dispoziție.

Omul zilelor noastre își schimbă peisajul sufletesc pentru că nu poate rămâne inert într-o lume în care schimbarea este o provocare continuă. Oricât ne-am mai agăța de statornicie, ne trezim prinși, uneori fără a fi conștienți de asta, în vârtejul vieții care ne cere să ne adaptăm continuu. Nu suntem pregătiți pentru această provocare. Nu am fost învățați. Nu știm. Ne trezim înspăimântați de ritmul năucitor iar frica aceasta, pe cei mai mulți, ne paralizează. O formă de paralizie ciudată care la unii se manifestă ca o fugă nebună, parcă fără direcție, fără logică, o mișcare cu turma care fuge în ritmul dictat de schimbare. La alții, această paralizie îmbracă o formă de inerție mentală, de stagnare în gândire și blocare în simțire. În jurul nostru, vedem oameni extrem de agitati să facă și goi sufletește pentru că nu mai au timp și spațiu interior pentru simțire. Și mai întâlnim și acei oameni pe care acest ritm al schimbării i-a speriat suficient cât să se oprească. Îți trebuie mare curaj pentru asta. Aceștia sunt oamenii vrednici de darul iubirii. Pentru că s-au oprit, în primul rând dintr-o fărâmă de iubire de sine… nu și-au îngăduit să moară pe interior. S-au oprit din fugă și au integrat schimbarea înțelegând că au de clădit durabil dar nu în exterior, acolo unde nimic pare să nu mai dureze, ci în interior. Au început să clădească relații durabile cu ei, creând în acest fel, locul prielnic în care să înflorească iubirea.

„Trăim superficial și ne învelim sufletele în mii de scuturi protectoare pentru că totul se schimbă cu o viteză amețitoare care ne încurajează la ne-atașare”

Căsniciile zilelor noastre nu mai durează pentru că avem nevoie de o nouă viziune asupra vieții, a relațiilor și a iubirii. Se vor prăbuși multe în jurul nostru pentru a începe apoi să construim altfel, altundeva. Toată această confuzie și tot acest zbucium, pregătesc locul unei existențe noi în care, dacă mă întrebi pe mine, vom supraviețui doar dacă găsim calea spre Iubirea autentică.

 

Care sunt în prezent așteptările bărbatului și ale femeii într-o relație de cuplu?

Cei care trăiesc în relații având așteptarea de a fi fericiți pentru că s-au pus la ”casa lor”, au o familie pentru care trag la un serviciu care le înghite mari cantități de energie și timp, au bani pentru o mașină și un concediu pe an și le pot cumpăra copiilor tot ce nu au avut ei… cred ca vor avea o surpriză. Până la un punct, anesteziați de alergarea spre acest scop, nu vor simți nimic. Când îl vor atinge, vor realiza că nu au găsit și fericirea. Unii vor continua să alerge pentru mai mult și vor mai anestezia pentru o vreme simțirea, pentru că le dă prea multe bătăi de cap și nu știu răspunsul, nimeni nu i-a învățat. Alții, se vor opri.

Aș vrea să vorbesc despre cei din urmă. Cei care aleg să se oprească, să suporte panica de moment ca apoi să înceapă să se întrebe. Aceștia pornesc în Călătorie. Adevărata călătorie spre a descoperi răspunsul la întrebarea: care ne sunt așteptările?  Răspunsurile autentice nu sunt și nu pot fi standardizate. Nu există un șablon pentru suflet pentru că autenticitatea fiecăruia dictează răspunsul. Există, însă, o cale. Și aceasta este una singură. Căutarea. Călătoria spre sine, spre adevărul fiecăruia, spre trăirea conștientă care oferă aceste răspunsuri. Într-o stare de amorțire, de trăit din inerție, așteptările pot fi cele pe care le-am văzut la părinții noștri, cele pe care le avem pe baza tuturor programelor care rulează la nivelul subconștientului nostru pentru că asta am învățat. În acest caz, așteptările noastre, de fapt, nu sunt ale noastre, sunt ale persoanei care a învățat să fie prin condiționările din jur. Acestea le vedem la toți cei care, fac tot ce știau că se face și totuși se simt deprimați, fără sens, neîmpliniți, nefericiți. Din acest punct poate începe adevărata căutare care va da naștere unor bărbați și femei conștienți de propriul sine și de așteptările lor reale pentru o relație.

 

Cum poți menține pe termen lung conexiunea cu partenerul? Care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă amândoi pentru a suda relația?

O conexiune autentică cu partenerul, în primul rând necesită o bună cunoaștere și conectare cu propria persoană. Apoi, presupune energie și timp investit în păstrarea acestei cunoașteri cât mai vie și dinamică. O relație trăită autentic solicită multă atenție, construcție zi de zi, pas cu pas, trăire într-o stare de prezență și conștiență sporită.

„Parteneriatul autentic presupune investiție, dedicare, disponibilitate la efort, răbdare, toleranță la frustrare, blândețe multă, iertare”

Nu este o cale ușoară. Parteneriatul autentic presupune investiție, dedicare, disponibilitate la efort, răbdare, toleranță la frustrare, blândețe multă, iertare, deschidere spre evoluție continuă. O relație trăită frumos vindecă. Dar drumul spre vindecare nu este ușor. Cere capacitatea de a-ți deschide sufletul, de a fi gol și vulnerabil în fața cuiva, cu inima tremurând pentru că știi că poți fi rănit dar alegi să ai încredere în celălalt că nu o va face. Acolo, cu frica în sân, fără să fugi de ea ci privind-o în ochi, rănile ți se vindecă în îmbrățișarea caldă a celui căruia alegi să i te dezvălui. Și în sufletul tău faci loc iubirii. Iubirea aceasta leagă, tămăduiește, vindecă și lasă în urmă tătâm prielnic pentru noi experiențe de simțire.

 Noi nu creăm conexiuni autentice pentru că nu suntem dispuși să vedem și să ascultăm cu adevărat

 Cum poate fi reînnodată o relație în care cei doi s-au înstrăinat?

Partenerii care s-au înstrăinat unul de altul au nevoie să își găsească în primul rând drumul pierdut, spre ei înșiși. Acolo să-și lămurească gândurile, să-și pună în ordine simțirile, să-și așeze dorințele, apoi să se întoarcă să-l privească pe celălalt cu adevărat în ochii sufletului. Să-i ofere celuilalt întâi, propria deschidere, propria caldură binevoitoare, să-și facă cunoscute dorințele cele mai intime, propriile descoperiri din călătoria spre propria autenticitate și să-l întrebe sincer pe partener ce părere are. În această deschidere vulnerabilă, să fie pregătit pentru orice răspuns. Aici este puterea. Noi nu creăm conexiuni autentice pentru că nu suntem dispuși să vedem și să ascultăm cu adevărat. Căutăm să aflăm doar ce ne place sau dorim noi și asta ne anesteziază simțurile și nu mai vedem cu adevărat. Când ne arătam celuilalt așa cum suntem și îl invităm pe celălalt să spună ce alege, dacă ne alege așa, dacă este dispus la același exercițiu de încredere, avem șansele, nu să reînnodăm o relație, ci să o construim cu adevărat.

Cum poți să îți menții într-un cuplu propria identitate, să îți păstrezi individualitatea, fără să ajungi să te confunzi cu cea a partenerului și practic să îți neglijezi propriile nevoi și valori?

O relație este un dans. Cel mai adesea habar nu avem să dansăm împreună. Pentru că nu ne auzim muzica interioară. Pentru că nu ne știm propriul ritm. În condițiile în care fiecare suntem aproape afoni, avem cumva pretenția de a dansa armonios împreună. Rezultatul: ne călcăm cel mai adesea pe picioare și adeseori ne nimerim fix pe bătături așa încât ajungem să ne urâm cu înverșunare partenerul.

De multe ori, în acest dans, nu ne sincronizăm sau în efortul de a ne adapta ritmului celuilalt, ne pierdem de noi. Ne neglijăm propriul ritm și suntem dispuși să ne contopim cu celălalt atunci când vocea din noi se aude prea slab. Când nu ne cunoaștem cadența, când ne-am neglijat prea mult timp uitând de noi, de nevoile noastre, uităm să mai fim. Ne justificăm această uitare de sine prin sacrificiul de sine cerut de relație. De ce ți-ar cere relația să nu exiști? De ce ar vrea partenerul să nu te mai poată diferenția din relație? Oare nu te-a ales tocmai pentru că îi plăcea așa cum ești? Cât este necesar să lași din tine pentru a te armoniza cu partenerul este o întrebare a cărui răspuns face diferența între relațiile sănătoase și cele bolnave. O relație matură parcurge mai multe etape. De la îndrăgostirea fuzională și până la individuarea sănătoasă a celor doi parteneri, un proces care reface de fapt parcursul evoluției emoționale a fiecărui partener de-a lungul vieții sale până în acel moment. În funcție de felul în care am relaționat încă din fragedă copilărie, de tipul atașamentului de care am avut parte, de felul în care am experimentat relațiile cu părinții, reușim să relaționăm mai mult sau mai puțin sănătos cu partenerul.

„Multe relații de adulți sunt mostre de relații ale unor copii încă ne-crescuți”

Adesea ne refugiem în relațiile de cuplu, dorim salvatori nu parteneri de drum, căutăm în persoana celuilalt o mamă așa cum am fi visat sau poate un protector așa cum nu am avut parte în copilărie. Multe relații de adulți sunt mostre de relații ale unor copii încă ne-crescuți. Vedem în relațiile din jurul nostru băieței răsfățați care vor o mamă care să le poarte de grijă nu bărbați în căutarea unei partenere pe care să o respecte. Vedem soții care au uitat cine sunt pentru că au ales să se piardă în relații ca apoi să poată manipula prin această generozitate a sacrificiului lor. Vedem relații construite pe nevoi de control, de putere, pe răni care se completează reciproc într-un dans sacadat, nesincronizat, frustrat, obositor. Adesea confundăm iubirea cu nevoile unor răni nevindecate care cer compensare, anesteziere și nu vindecare. Vindecarea cere muncă serioasă cu tine, cu adâncurile tale umbroase, cu urmele experiențelor nereușite din trecut și durează.  Cei care cer repararea rapidă a relației, adesea sunt cei care nici nu au pornit pe drumul spre propria explorare. Cei care, însă, au îndrăznit să caute, înțeleg dansul relației, sunt mai dispuși să observe, să simtă ritmul, să conducă uneori, alteori să se lase conduși, să caute acea întâlnire corectă unde lasă de la sine fără să se piardă și cu timpul, sincronizarea apare. Pe acest fond iubirea se simte fluidă, caldă, învăluitoare, blândă, răbdătoare. Acest dans se învață în timp și cu practică.

Uneori se poate construi acest dans în relația existentă, alteori este necesar să găsim un partener mai potrivit.

  De ce este bine să ținem cont atunci când vrem să începem o relație? La ce aspecte trebuie să fie partenerii atenți?

Înainte să începi o relație, asigură-te că măcar ai început să îți adresezi câteva întrebări de autocunoaștere. Că ți-e destul de clar care îți sunt valorile care îți definesc propria identitate pentru că vei vrea alături de tine o persoană care să ți le împărtășească. Îți va fi mult mai greu să renunți ulterior la ele pentru că fiecare renunțare va însemna să te ciuntești câte puțin pe tine și asta doare.

„Persoana care te va plăcea pentru ce ești, există undeva, ai răbdare să o întâlnești”

Nu te grăbi! Dă-ți timp să cunoști și să faci alegeri de care să fii cât mai conștient. Multe oricum vor fi acoperite de vălul euforiei îndrăgostirii în timp ce iubirea va fi ceea ce rămâne după ce trece acest val. Alege persoana care are defecte cu care stii că poți trăi. Nu te amăgi că îl vei schimba pe celălalt. Rămâi autentic în ceea ce ești și acceptă că vei putea fi plăcut sau nu. Nu te strădui prea mult pentru că munca de a păstra o aparență într-o relație te va costa liniștea. Persoana care te va plăcea pentru ce ești, există undeva, ai răbdare să o întâlnești. Caută o persoană care este deschisă la schimbare și evoluție. Este aproape imposibil să te aștepți că vei rămâne neschimbat în timp. Pe cât posibil evoluați împreună sau măcar în aceeași direcție dacă nu chiar în același ritm. Alege un partener cu care să îți placă să îți petreci timpul, a cărui companie îți place și cu care poți comunica constructiv pentru rezolvarea situațiilor care vor veni cu siguranța și vă vor provoca. Alege o persoană cu care te poți certa sănătos, constructiv. Nu-ți fie teamă de asta. Mai teamă să-ți fie de cel care pare să nu aibă niciodată o părere diferită. Alege atunci când te simți pregătit să optezi pentru o persoană care să aibă ce să-ți ofere. Pregătit vei fi atunci când tu vei considera ca meriți iubire, grijă, respect pentru că ți le oferi tu ție și pentru că, la rândul tău, ești dispus să le oferi celuilalt.

 

Este bine ca partenerii să își stabilească anumite limite de la început sau lucrurile astea deja nu au nicio legătură cu iubirea?

A stabili limite are legătură în primul rând cu iubirea de sine. Dacă te respecți pe tine cu siguranță că nu vei putea îngădui orice, oricât. Dacă ai prețuirea necesară pentru persoana ta, tu în primul rând te vei trata cu respect și îți vei pune și ție limite pentru orice ți-ar putea face rău. Aceleași limite vei vrea să fie respectate și de partener. Un partener care te va iubi va face acest lucru din simțire iar dacă din nebăgare de seamă va călca peste ele, se va redresa rapid. În cazul relațiilor în care trebuie să tot repeți solicitarea de a-ți fi respectate niște limite, confunzi iubirea cu altceva sau ai învățat un mod defectuos de a fi iubit sau a iubi.

 

Cât de utile sunt compromisurile în relația de cuplu?

Este utopic să crezi că poți trăi fără să faci și anumite renunțări. Un compromis rezonabil este acela în care ești dispus la o negociere, la a găsi o zonă în care fiecare să lase câte puțin pentru a vă întâlni pe un teren comun. Sunt de făcut doar acele compromisuri cu care poți trăi și te poți împăca cu ele fără să acumulezi frustrare și resentimente. Un compromis pe care l-ai făcut cu gândul mai mult sau mai puțin conștientizat de a cere revanșa sau a reproșa cândva, este un instrument de control nu o dovada de iubire. Compromisurile care privesc valorile sunt periculoase și neindicate. Cineva care își dorește să fie cu tine nu are dreptul să îți ceară ceva care te îndepărtează de tine și identitatea ta. Nici tu nu ai dreptul să îți ceri ceva ce te ciuntește, de ce ai îngădui unei alte persoane să facă asta?  Adresează-ți întrebarea: cât de important este acest lucru pentru mine? Dacă renunț la el, mă mai regăsesc? Dacă acea renunțare te îndepărtează de tine, nu o fă!

 

Ce consideri că poate fi negociat într-o relație și ce nu?

Într-o relație poți negocia multe. Ca orice parteneriat, o relație sănătoasă are o flexibilitate anume care poate aduce un rezultat cu câștig de ambele părți. Stați în negociere cât timp este necesar pentru a ajunge la un răspuns mulțumitor pentru amândoi. Să puteți spune că este reciproc avantajos acel rezultat și că sunteți satisfăcuți de negociere. Reveniți la subiect până când ați găsit soluția, nu vă mulțumiți să scăpați repede. Unele probleme cer răbdare și bune abilități de comunicare. Fiți negociatori cinstiți. Nu este în interesul nimănui să folosiți manipularea sau șantajul, să vă utilizați puterea pentru a obține ce vă doriți. Nu sunteți nici în rivalitate, nici în competiție… sunteți parteneri de drum. Sunteți mâna dreaptă pentru cea stângă. Părți ale aceluiași întreg care conlucrează ca să obțineți un bine comun. Nu trișați, nu vă furați. Negociați de pe poziția celui care iubește, îngăduie cu blândețe, este empatic și răbdător.

 

Ce macină cel mai mult relațiile în ziua de azi?

Neiubirea. Relațiile bune sunt cele în care oamenii au o atitudine iubitoare. Nu vorbesc doar despre iubirea romantică. Oamenii cu inima deschisă au iubire de oferit. Despre acea iubire vorbesc. Sunt oameni cu suflet deschis, binevoitori, care au blândețe, bunătate, deschidere spre a ajuta, oferă înțelegere și simt compasiune. Sunt persoane sensibile la suferința celui de lângă. Dacă descoperim în sufletul nostru această capacitate de a iubi, relația cu celălalt va avea un parcurs mai lin. Dacă suntem atenți la alegerea pe care o facem și ne luăm alături o persoană care ne poate înțelege, vibrează pe aceeași lungime de inimă cu noi, relațiile noastre pot fi mai trainice și mai sănătoase.

„De obicei simțim foarte bine, dar nu avem încredere să ne ascultăm”

Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să aibă o relație de cuplu fericită?

Să citească cu inima deschisă printre rândurile de mai sus, să cumpănească cu o gândire critică ce li se potrivește și rezonează cu ei din ceea ce au citit și să-și asculte vocea intimă a intuiției. De obicei simțim foarte bine, dar nu avem încredere să ne ascultăm.

Când avem curajul de a călători spre propria autenticitate, când am învățat să fim bine cu noi, putem începe și aventura dansului în doi. O aventură plină de peripeții, dar vindecătoare dacă ne deschidem inima  să facem loc iubirii ca să ne aline rănile și să ne sporească.

 Interviu realizat de Odeta Veștemean pentru Interviuri Motivaționale

http://www.interviurimotivationale.ro